POVESTEA PHOTOHOTEL

Anul 2008, plajă, soare și distracție cu familia la mare, în Grecia. Era unul dintre momentele magice de care vrei să-ți amintești întotdeauna.

Exact asta au simțit 2 prieteni care lucrau în domeniul turismului în Creta. Cumva, fotografiile de vacanță și cele făcute cu telefonul, nu au reușit niciodată să transmită amintirea acelor momente. Până atunci.

În scurt timp, cei doi au pus bazele conceptului PhotoHotel și au înființat prima companie ce aplica acest concept, în Creta, Grecia. Și-au luat aparatele foto în brațe și au început activitatea în două hoteluri. Aveau un singur scop în minte: să ofere turiștilor experiențe de neuitat. Făceau asta prin modul în care se distrau alături de clienți la ședințele foto și prin fotografiile profesioniste, printate și adăugate în albume cu design unic.

Turiștii îi iubeau, angajații din hotel îi apreciau, iar cunoscuții lor voiau să se alăture în companie. Așa a luat ființă Școala PhotoHotel, singura școala de fotografie și vânzări dedicată dezvoltării viitorilor fotografi hotelieri la nivel internațional.

Veștile bune se răspândesc repede, la fel și serviciile PhotoHotel. Astfel, multipli antreprenori și-au arătat interesul de a deschide companii ce aplică conceptul și standardele PhotoHotel. Astfel, experiența PhotoHotel s-a extins și s-a dezvoltat în Grecia, Spania, Insulele Canare și Malta.

Cunoscuți pentru carisma și pofta de viață, oamenii din România au fost cei mai apreciați de turiști pe postul de fotograf hotelier. Astfel, din 2016, companiile partenere PhotoHotel pregătesc și recrutează majoritatea personalului din România.

PH-servicii

La 10 ani de la fondare, peste 200 de angajați, ce lucrează după standardele PhotoHotel, aduc zâmbete pe fețele turiștilor în fiecare an. Pasiunea pentru oameni, ambiția și spiritul de echipă sunt lucrurile care ne aduc împreună, indiferent de țara sau insula pe care ajungem să lucrăm.

În fiecare an, fiecare fotograf hotelier și consilier foto descoperă aceleași provocări și bucurii pe care cei doi fondatori le-au întâmpinat în prima lor zi ca fotografi hotelieri.

În același timp, experiența clienților devine din ce în ce mai bună, în fiecare an.

Conceptul PhotoHotel este prezent în peste 100 de structuri hoteliere, companiile partenere însumând în totalitate peste 200 de angajați, iar ca destinații amintim:

Grecia: Insula Creta, Rodos, Corfu, Atena
Spania: Andaluzia, Mallorca, Menorca
Insulele Canare: Tenerife, Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria
Malta